Ratele creditelor ipotecare au crescut semnificativ raportat la salariul mediu net pe parcursul anului trecut, 2026 debutând cu un raport rată / salariu în creștere potrivit indicelui Ipotecare.ro, în ciuda faptului că dobânzile ipotecare medii actuale sunt mai mici comparativ cu cele înregistrate în urmă cu un an.
Astfel, rata medie a unui credit ipotecar contractat pe o durată de 25 de ani pentru cumpărarea unui apartament cu două camere (50 de metri pătrați utili) în București a ajuns la începutul acestui an la o pondere de 54% din salariul mediu la nivel național, comparativ cu un nivel de 44% înregistrat la începutul lui 2025, potrivit indicelui Ipotecare.ro, al cărui partener exclusiv este SVN Credit România.
Pe de altă parte, dobânzile ipotecare medii înregistrate pe piața locală sunt astăzi mai reduse comparativ cu cele de la începutul anului anterior: dobândă medie ipotecară înregistrată pe parcursul primului trimestru din acest an a fost de 5,55%, în scădere de la 5,75% în urmă cu un an. Raportat la veniturile medii din București, rata medie necesară pentru cumpărarea unui apartament cu două camere în Capitala deține o pondere de circa 40% din venitul mediu înregistrat la nivel regional.
